Dacă acum ceva timp eram doar un copil nedumerit și grăbit să descopere ce reprezintă iubirea, un copil încântat de tot ce este nou, un copil care vedea în prietenie lucruri mărețe, dar mai ales un copil care a avut curajul într-o lume cuprinsă de răutate să își exprime gândurile așa cum sunt ele, fără nicio cenzură, acum pot spune că am ajuns să cântaresc orice cuvânt, orice frază, fără a lăsa loc de interpretare...
Poate acest articol e doar o reacție alergică la viața de zi cu zi (cum ar spune un viitor farmacist), dar cu siguranță reprezintă o mică eliberare în cuvinte a tuturor tensiunilor acumulate. Deși articolele de pe acest blog sunt mult mai vechi, când le recitesc în minte mi se întipărește câte o scenă, în care actorul principal sunt eu, în urmă cu mulți ani. Acum mă întreb, oare de ce vroiam să fiu auzită când mă certam cu cei mai buni prieteni, sau când iubeam și mă reîndragosteam de amintiri, pentru că de fapt nimic nu era real? Oare de ce simțeam nevoia să îmi deschid sufletul în fața tuturor, în loc să țin orice fărâmă de iubire, tristețe, fericire, ură, regret sau ambiție doar pentru mine, astfel încât nimeni să nu mă poată judeca, condamna, iubi sau urî.
Acum cred, că vroiam doar să fiu altfel, să nu fiu aceeași fată plictisitoare care nu are nimic de spus niciodată și ca oricine mă simțeam mai puternică aici(cum poate mă mai simt și acum).
Remebering the good days...
”If you are depressed you are living in the past
If you are anxious you are living in the future.If you are at peace you are living in the present.”I'm just happy and I live right now.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu