De cum decembrie bate la uşă, oamenii încearcă să intre în spiritul sărbătorilor de iarnă. Dar parcă, an de an, grăbim venirea Crăciunului. Pe ecranele televizoarelor urlă încă din noiembrie „Vine Crăciunul!“, apar moşii în săniuţele trase de reni, apar feţele voioase ale copiilor care aşteaptă darurile Moşului, magazinele îşi umplu rafturile, apar brazii în pieţe, apar ofertele agenţiilor de tot felul, apare agitaţia străzii, se aude guiţatul porcilor sacrificaţi la sate.
Ţara Făgăraşului păstrează vie tradiţia obiceiurilor de iarnă. După sărbătoarea Sfântului Nicolae, satul făgărăşean prinde viaţă îmbrăcând straie de sărbătoare şi preluând atmosfera bucuriei dată de Naşterea Domnului Iisus. Tradiţiile făgărăşene evidenţiază praznicele iernii antrenând întregul sat, de la cei mici până la bătrânii gospodari şi sfetnici ai comunităţii făgărăşene.
Cea mai mare problemă constituită de aceste sărbători o reprezintă delimitarea în timp. Deşi sărbătorile sunt doar câteva zile, noi le resimţim pe o lungă perioadă.
Totuşi tind să cred că uneori e prea multă pregăteală. De aceea, în ultimii ani, noi, cei de la oraş, am uitat ceea ce înseamnă cu adevărat Sfânta Sărbătoare a Crăciunului. Am uitat de mirosul de sarmale sau de cozonaci care îl simţeam cândva în căsuţa bunicii, de colindul tradiţional din Ajunul acestei mari sărbători, de magia Moşului care împarte cadouri şi de sentimentul de ocrotire simţit de noi toţi petrecând câteva zile în sânul familiei.
Anul acesta pentru mine a fost puţin diferit deoarece am încercat să profit de aceste sărbători şi să simt din nou magia de odinioară. De când am lustruit papucii pentru ca Moş Nicolae să poată să-mi lase cadourile, până când de Sf. Ioan am participat la parada cetelor de feciori, din toată Ţara Făgăraşului, eu mă consider cu adevărat împlinită.
Colinda reprezintă un obicei pentru toţi făgărăşenii, colinda binecuvântând astfel casa. În noaptea de ajun pe străzi mişună elevi, care au ieşit să-şi colinde dascălii sau părinţii, sau pur şi simplu oameni care colindă casele prietenilor, în căutarea unei prăjituri sau al unui pahar de vin. Cel care a coborât printre oameni să aducă lumina, a trăit viaţa plină de griji a pământenilor doar pentru a ne face să înţelegem că mai important pentru om este sufletul şi nimic altceva. Colindele tradiţionale ne aduc, an de an, aminte că Dumnezeu ne-a dat o şansă. Trebuie doar să le ascultăm cu luare aminte. Pentru că „Vestea cea minunată“ a venit în urmă cu două milenii...
După ce în dimineaţa am desfăcut cadourile de la Moş Crăciun, trebuie să remarcăm, că făgărăşenii, provenind din mai multe zone ale Ţării Făgăraşului, au meniuri diversificate. Dar nimeni nu poate să renunţe la o porţie cu mâncare tradiţională de sărmăluţe, mămăligă, cârnaţ proaspăt sau o bucată de costiţă. Mulţi preferă să servească în dimineaţa de Crăciun supă de pui, aşa cum datina spune în anumite colţuri ale zonei noastre.
Ceea ce mulţi dintre făgărăşeni, dar şi oameni în general, au uitat să practice, este mersul la biserică în ziua naşterii Domnului. E trist că Nasterea Domnului s-a transformat din pricină a bucuriei de Crăciun în pretext al bucuriilor de Crăciun. Adică sub masca unei sărbători duhovnicesti, oamenii îsi fac cele mai ciudate pofte, îsi împlinesc cele mai rafinate patimi.
Trecând şi a doua zi de Crăciun, 26 decembrie, urmează sărbătarea Sfântului Ştefan, primul martir creştin care a făcut parte dintre cei şapte diaconi hirotoniţi dintre neamuri de către apostoli.
Sărbătorile de iarnă pentru mulţi dintre noi se termină după cele trei zile de Crăciun, uitând astfel că şi tecerea în noul an este foarte importantă. Si aceastei sărbători deşi mascată de petrecerea de revelion, am putut să îi simt adevăratele semnificaţii nu neaparat religioase. Deşi e doar o superstiţie, nu am mâncat pui în prima zi a anului, doar pentru a nu da înapoi precum găina, cum bătrânii spun.
Deşi am trecut într-un an nou, sărbătorile nu s-au incheiat, jocul cetelor continuă pâna spre bobotează, sărbătarea botezului Domnului. În Ţara Făgăraşului, preotul sfinţeşte casa în această zi, pentru ca aceasta să fie pazită acest an, de către apa cu care Iisus Hristos a fost botezat. În ziua de 7 ianuarie a fiecărui an creştinii prăznuiesc Soborul Sfîntului Ioan Botezătorul sau Sfîntul Ioan cum este cunoscută sărbătoarea în popor. Ambele sărbători fac referinţă la personalitatea lui Ioan Botezătorul şi încheie ciclul sărbătorilor de iarnă. În această zi, cetele din Ţara Făgăraşului se întalnesc pentru o paradă, jocul şi muzica populară din centrul oraşului antrenând pe oricine.
De asemenea, odată cu incheierea sarbatorilor de iarnă, oraşul işi pierde culoarea data de beculeţele,instalţiile luminoase şi de bucuria de pe feţele oamenilor, care poate că datorită acestor sărbători au fost mai buni.
